ȚUGUIÁT, -Ă, țuguiați, -te, adj. Ascuțit, prelungit în formă de țugui. [Pr.: -gu-iat] – V. țuguia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laura_tache | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚUGUIÁT adj. 1. moțat, (reg.) țogoșat. (Căciulă ~.) 2. (pop.) sulatic, (prin Transilv.) pupuiat. (Căpițe ~.) 3. v. ascuțit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

țuguiát adj. m., pl. țuguiáți; f. sg. țuguiátă, pl. țuguáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚUGUIÁ, țuguiez, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Pr.: -gu-ia] – Din țugui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laura_tache | Semnalează o greșeală | Permalink

A ȚUGUIÁ ~iéz tranz. A face să se țuguieze. ~ buzele. [Și țugui] /Din țugui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ȚUGUIÁ pers.3 se țuguiáză intranz. A deveni subțire spre vârf; a se face asemănător cu un țugui. /Din țugui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

țuguiá vb., ind. prez. 1 sg. țuguiéz/țugúi, 3 sg. și pl. țuguiáză/țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 sg. și pl. țuguiéze/țugúie; ger. țuguínd
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink