ȚIITÓR, -OÁRE, țiitori, -oare, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Concubină. 2. S. f. pl. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. 3. Adj. (Înv.) Care ține mult timp; durabil. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itor.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚIITÓR adj. v. durabil, rezistent, solid, trainic.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țiitór adj. m. (sil. ți-i-), pl. țiitóri; f. sg. și pl. țiitoáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚIITOÁRE1 f. pop. Femeie întreținută de un amant. /a ține + suf. ~toare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚIITOÁRE s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țiitoáre (persoană) s. f. (sil. ți-i-), g.-d. art. țiitoárei; pl. țiitoáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink