ȚÁNDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra. [Var.: (reg.) țándură, țândără s. f.] – Din săs. zänder (< germ. Zunder), magh. candra.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚÁNDĂRĂ țăndări f. Bucățică subțire care se desprinde dintr-un material casabil (în procesul prelucrării) sau dintr-un obiect spart. ◊ A face țăndări a) a sparge ceva în bucăți mici; b) a distruge. A-i sări (cuiva) ~a a se supăra foarte tare; a se înfuria. [G.-D. țăndării] /<săș. zander, germ. Zunder,
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚÁNDĂRĂ s. 1. v. surcea. 2. v. ciob.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țándără (țắndări), s. f. – Așchie, bucățică. – Var. Mold. țandură, Banat țandră și der. Origine incertă. Probabil e vorba de o formație expresivă, ca fleandură; în acest caz, ar fi un simplu dublet al lui țundră, țoandră „bucată”. Se consideră der. din slov. condra sau mag. candra, cond(o)ra (Cihac, II, 429; Tiktin); dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom., cum în mod precis provin din rut. cyndra (Candrea, Elemente, 409), și ngr. σιόντρα (Meyer, Neugr. St., II, 78). Der. din săs. Zander ‹ germ. Zunder „meșă” (Lacea, Dacor., III, 709; Scriban) este improbabilă. Der. țăndări, vb. (a face să sară țăndări); țăndărică, s. f. (așchie; s. m., Pinochio, personaj celebru al lui C. Collodi); țăndăros, adj. (cu țăndări; iritabil, sensibil).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țándără s. f., g.-d. art. țăndării; pl. țăndări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i sări (cuiva) muștarul / țandăra expr. a se enerva.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink