ȚAMBAL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri – Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
laura_tache
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚAMBÁL ~e n. Instrument muzical de percuție constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse coarde metalice, puse în vibrație prin lovirea cu două ciocănele speciale. /<germ. Zimbel, lat. cymbalum
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚAMBÁL s. (MUZ.) (reg.) verghină.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țambál (-le), s. n. – 1. Instrument muzical cu coarde, clavicord. – 2. (Arg.) Barbă aspră greu de bărbierit. – 3. (Arg.) Telegramă. Lat. cymbalum, prin intermediul germ. Zimbal, mag. cimbalom (› var. țimbal), cf. ngr. ϰύμβαλον, sl. kimvalŭ (› var. înv. chimval, s. n., timpan, tobă), fr. cuymbale (› var. cimbal, s. n., timpan). – Der. țambalagiu, s. m. (cîntăreț la țambal).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țambál s. n., pl. țambále
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*címbal și cimbál n., pl. e (vgr. kýmbalon, lat. cymbalum. V. chinval). Chinval. Citeră mult maĭ mare care se ține pe genuchĭ [!] și din care se cîntă izbind-o cu doŭă cĭocane de lemn (Pop. țambál). V. clopot și gong.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țambal, instrument de largă răspândire în muzica populară românească, mai ales în muzica populară românească, mai ales în tarafurile* lăutărești. Originea se pare a fi foarte veche și putea fi întâlnit la mai multe popoare. Se cunoaște la vechii greci cu numele de Kymbalon, la romani cymbalus. La popoarele germanice se numește Zimbal (v. și Hackbrett), etc. Se cunosc două tipuri de ț.: portabil și stabil. Cel portabil este de dimensiuni mai mici și atârnă cu o curea de gâtul executantului, acesta putând cânta și în mers. Cel stabil (ț. masă) este de forma unei mese trapezoidale, are picioare pe care se așează, executantul stând pe un scaun în timpul execuției. Cântatul la ambele tipuri se face prin lovirea corzilor cu două baghete (2), „bețigașe” ce sunt învelite la capetele cu care se ating corzile cu pânză. Ț. mare, poate avea pedală* pentru surdină*, sonoritatea sa fiind mai amplă și totodată controlată de către executant. În general este instr. de acompaniament* dar, prin apariția unor virtuozi ai ț., a devenit și instr. solistic.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țambale s. n. pl. (stud.) picioare subțiri.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se ține de țambale expr. (intl.) 1. a umbla cu minciuni / cu intrigi. 2. a denunța, a trăda.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țambal, țambale s. n. 1. (friz.) barbă deasă și țepoasă, greu de ras. 2. (deț.) pat de lemn.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink