ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE ȘUPURÍ mă ~ésc intranz. fam. A trece pe furiș; a se furișa. /Orig. nec.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȘUPURÍ vb. v. fofila, furișa, strecura.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
șupurí2, șupurésc, vb. IV refl. (reg.) a se năpusti.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
șupurí3, șupurésc, vb. IV (reg.; despre stofe) a mărunți cu foarfecele.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
șupurí (-résc, -ít), vb. refl. – (Mold.) A se scurge, a se prelinge, a se fofila. – Var. înv. șipuri, șubuli. Origine incertă, dar probabil expresivă. Părerea lui Philippide, Principii, 140, care pornește de la *șupuri ‹ șurub, pare inacceptabilă. După Scriban, ar fi cuvînt de origine mag.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
șupurí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șupurésc, imperf. 3 sg. șupureá; conj. prez. 3 sg. și pl. șupureáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink