ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier [Pr.: șu-ie-] – Șuiera + suf. -ător.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘUIERĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și adverbial Care șuieră; asemănător șuieratului. Un vânt ~. ◊ Consoană ~oare consoană siflanta sau sibilantă. [Sil. șu-ie-] /a șuiera + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘUIERĂTÓR adj. 1. vâjâitor. (Un vânt ~.) 2. v. țiuitor. 3. șuierat. (O respirație ~oare.) 4. (FON.) sibilant, siflant. (Consoană ~oare; șunet ~) .
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink