ȘTĂNȚUÍRE, ștănțuiri, s. f. Ștanțare. – V. ștănțui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ștănțuíre s. f., g.-d. art. ștănțuírii; pl. ștănțuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘTĂNȚUÍ, ștănțuiesc, vb. IV. Tranz. A ștanța. – Ștanță + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A ȘtĂnȚuÍ ~iésc tranz. v. A ȘTANȚA. /a ștanța + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘTĂNȚUÍ vb. (TEHN.) a ștanța.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ștănțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștănțuiésc, imperf. 3 sg. ștănțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștănțuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink