ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNTOVĂRĂȘÍ ~ésc tranz. 1) A urma în calitate de tovarăș; a însoți; a acompania; a conduce. 2) A face să se întovărășească. /în + tovarăș
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNTOVĂRĂȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni tovarăș (unul cu altul); a stabili relații de tovărășie; a se asocia. 2) A fi tovarăș (unul cu altul); a fi în relații de tovărășie. /în + tovarăș
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNTOVĂRĂȘÍ vb. 1. v. însoți. 2. a însoți, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. asocia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

întovărășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. întovărășeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

întovărășésc v. tr. (d. tovarăș). Asociez. V. refl. Mă asociez. V. însîmbrez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink