ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors² + suf. -ură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNTORSÚRĂ s. v. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, ocol, răsucitură, serpentină, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

întorsúră s.f. (reg.) pământ lucrat de cu toamna.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

întorsúră s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

întorsúră f., pl.ĭ. Întorsătură. Ocol, cotitură. Arătură (p. a întoarce pămîntu).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink