ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
întimpináre (est) și întî- (vest) f. Acțiunea de a întimpina [!]. Obĭecțiune, ripostare. Epilepsie. Întimpinarea Domnuluĭ, o sărbătoare ortodoxă la 2 Februariŭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNTIMPINÁ vb. I. v. întâmpina.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
întímpin (est) și întî́mpin1 (vest), a -á v. tr. (d. timpină, tîmpină, darabană, care suna cînd armatele se cĭocneaŭ, se întimpinaŭ). Întîlnesc, merg înaintea cuĭva ca să-l primesc: copiiĭ l-aŭ întîmpinat pe tatăl lor, poporu l-a întîmpinat cu pîne [!] și sare pe domn. Previn, apuc în ainte [!], preîntimpin: a întîmpina o boală, o nenorocire. Obĭectez, ripostez: „nu mă tem”, întimpină el. Daŭ peste, întîlnesc: a întimpina marĭ dificultățĭ. Suport, preîntimpin, fac față: a întimpina cheltuĭelile. – Vechĭ timp-, tîmp- și tump-.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink