ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNTĂRITÚRĂ ~i f. 1) Loc întărit (cu șanțuri, ziduri etc.) pentru apărare. 2) Element de întărire a rezistenței unui sistem tehnic sau a unei construcții. 3) înv. Iscălitură sau pecete care legalizează un document. /a întări + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNTĂRITÚRĂ s. v. fortificație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

întăritúră f., pl. ĭ. Loc orĭ lucru întărit, fortificațiune: întăriturile de la Focșanĭ-Nomoloasa-Galațĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink