ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNTÂRZIÉRE ~i f. A ÎNTÂRZIA. ◊ Cu ~ mai târziu decât trebuie. Fără ~ la timpul cuvenit. [G.-D. întârzierii; Sil. -zi-e-] /v. a întârzia
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNTÂRZIÉRE s. 1. zăbovire, (pop.) pregetare, (reg.) pregetătură. (~ cuiva într-un loc.) 2. zăbavă, (pop.) zăbovire, (înv.) pesteală. (Să mergem acolo fără ~.) 3. v. amânare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
întârziére s. f. (sil. -zi-e-), g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNTÂRZIÁ, întấrzii, vb. I. Intranz. 1. A veni, a sosi (undeva) după timpul la care era așteptat sau la care era necesar. 2. A face ceva după termenul obișnuit sau fixat; a apărea, a se ivi după timpul prevăzut. ♦ Tranz. A împiedica pe cineva să săvârșească la timp o acțiune, a face ca ceva să nu se îndeplinească în termen. 3. A rămâne, a zăbovi (undeva) mai mult decât este necesar sau prevăzut. [Pr.: -zi-a] – În + târziu.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ÎNTÂRZIÁ întârzii intranz. 1) A sosi mai târziu de timpul stabilit. 2) (despre acțiuni sau despre fenomene) A se produce după termenul cuvenit sau fixat. 3) A rămâne undeva mai mult decât trebuie; a zăbovi; a se reține. /în + târziu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNTÂRZIÁ vb. 1. a zăbovi, (pop.) a pregeta, (înv. și reg.) a pesti, (reg.) a băciui, a îngădui, (fig.) a se încurca. (A ~ mai mult la băutură.) 2. a sta, a zăbovi. (Să nu ~ mult acolo!) 3. v. amâna. 4. a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, a trena, (înv.) a prelungi. (A mai ~ soluționarea problemei.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
întârziá vb. (sil. -zi-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. întârzii, 3 sg. întârzie (sil. -zi-e), 1 pl. întârziém; ger. întârziínd (sil. -zi-ind)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
întîrziére f. Acțiunea de a întîrzia, zăbavă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
întîrzíĭ și -iéz, a -á v. tr. (d. tîrziŭ). Rămîn în urmă cu timpu, zăbovesc, sosesc tîrziu: eŭ am întîrziat, ceasornicu a întîrziat (a rămas în urmă). V. tr. Fac să rămînă în urmă cu timpu: nu mă întîrzia cu palavrele tale! – Și -î́rziĭ (acc. pe î).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
întârziere, prelungirea duratei (I, 1) unui sunet (sau a mai multora) dintr-un acord* peste noul* acord, în care se schimbă celelalte voci (2) și din care vocea prelungită nu mai face parte. Rezultă astfel o disonanță* (foarte rar consonanță*) situată la o secundă* superioară sau inferioară față de sunetul real din acord la care de obicei se rezolvă*, și anume pe un timp (1, 2), sau pe o fracțiune de timp. Î. poate fi: a) simplă sau multiplă (înlocuind un sunet real sau mai multe); b) î. multiple: de același sens (ascendent sau descendent) sau combinate; c) pregătită (se rezolvă la aceeași voce) sau semipregătită (se rezolvă la altă voce): nepregătită (atacată), numită și apogiatură*. Î. este socotită ca o proiecție armonică a sincopei*.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink