ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSUȘÍRE ~i f. 1) v. A ÎNSUȘI. 2) Trăsătură distinctivă; semn diferențial; caracteristică; proprietate. /v. a însuși
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSUȘÍRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, învățare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristică, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. calitate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

însușíre f. Acțiunea de a-țĭ însuși ceva. Calitate: copil plin de însușirĭ. Atribut: buzduganu era însușirea mareluĭ armaș.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNSUȘÍ ~ésc tranz. 1) (bunuri străine sau care nu aparțin nimănui) A lua în stăpânire; a-și apropria. 2) (cunoștințe) A dobândi prin învățătură; a asimila. 3) (păreri, idei) A accepta considerând ca bun; a adopta. /Din însuși
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSUȘÍ vb. 1. v. apropria. 2. v. fura. 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. v. adopta. 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. v. asimila.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A însuși ≠ a pierde
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

însușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însușésc, imperf. 3 sg. însușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. însușeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

însușésc v. tr. (d. însușĭ. V. însu). Îmĭ apropriez [!], îmĭ arog, uzurp, fur: acest funcționar șĭ-a însușit baniĭ statuluĭ. Asimilez: copilu, pin [!] studiŭ, îșĭ însușește calitățile necesare. Atribuĭ, daŭ: Îțĭ însușesc acest buzdugan.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink