ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. v. groază.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântării
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNSPĂIMÂNTÁ înspăimânt tranz. A face să se înspăimânte. [Sil. în-spăi-] /în + a spăimânta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNSPĂIMÂNTÁ mă înspăimânt intranz. 1) A se umple de spaimă. 2) A fi cuprins de spaimă; a se speria tare; a se înfiora. /în + a spăimânta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSPĂIMÂNTÁ vb. v. îngrozi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înspăimântá vb., ind. prez. 1 sg. înspăimânt, 3 sg. și pl. înspăimântă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înspăĭmî́nt, înspăĭmîntătór, V. spăĭmînt, spăimîntător.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink