ÎNNORÁ, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnourá vb. I] – În + nor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNNORÁ pers. 3 ~eáză tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNNORÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNNORÁ vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNNORÁ vb. v. întrista, mâhni, posomorî.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) înnora ≠ a (se) însenina
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A se înnora ≠ a se însenina, a se înveseli, a se învioșa, a se lumina
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înnorá vb., ind. prez. 3 sg. înnoreáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înoréz și (est) înouréz (mă) v. refl. uzitat ca impers. d. nor, nour: lat. innubilare, ven. inovolar. it. annuvolarsi, sp. anubiarse, pg. anuviarse). Mă acoper [!] cu norĭ: ceru, muntele se înourează. Fig. Mă posomorăsc, mă întunec, mă întristez. – Și înn-. Vechĭ și nourez. V. cețat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink