ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

îngurluíre s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNGURLUÍ mă ~iésc intranz. Rar 1) A se da în dragoste. 2) A-și manifesta dragostea prin mângâieri reciproce; a se drăgosti; a se giugiuli. /în + a gurlui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îngurluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurluiésc, imperf. 3 sg. îngurluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngurluiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îngurluĭésc (mă) v. refl. (sîrb. grliti se, a se îmbrățișa, d. grlo, gît. V. gîrlă). Est. Rar. Mă întovărășesc, mă asociez. Ob. Triv. Mă înhăĭtez, mă înhăndrez, trăĭesc în concubinaj. – Vechĭ și mă îngîrlesc. V. înturluc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink