ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGĂDUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre persoane) Care îngăduie; caracterizat prin toleranță față de abaterile de la normă; indulgent; iertător; tolerant. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bunătate; caracterizat prin bunătate; blajin; blând. /a îngădui + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGĂDUITÓR adj. 1. v. iertător. 2. v. bun. 3. v. concesiv. 4. v. înțelegător. 5. bun, cumsecade, înțelegător, omenos, (înv.) omenit. (Ce om ~!)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Îngăduitor ≠ neîndurat
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îngăduitór adj. m. (sil. -du-i-), pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îngăduitór, -oáre adj. Indulgent. Tolerant.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink