înfiptá vb. I (reg., înv.) a înfige.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNFÍPT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNFIGE. 2) fam. Care nu se dă bătut; bățos. 3) depr. Care este stăpânit de mândrie și impertinență. /v. a înfige
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNFÍPT adj. v. îndrăzneț.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înfíg, -ípt, a -e v. tr. (lat. figo și infigo, -fígere, a înfige; it. [in]figgere și [in]figere. V. fiulă, fix, afișez). Fac să intre ceva ascuțit în ceva: a înfige cuțitu în pîne [!], lancea în pămînt. Fixez (Rar). V. refl. Intru fixîndu-mă: alicele s´aŭ înfipt în lemn. Mă bag, pătrund, caut să fiŭ și eŭ undeva: acest om se înfige la toate banchetele. – În est a înfinge, part. tot înfipt, ĭar pin [!] nord și înfins. – Vechĭ și înfise îld. înfipse.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înfípt, -ă adj. (d. înfig). Fig. Țeapăn și gata de ceartă: o țopîrlancă înfiptă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înfipt, -ă, înfipți, -te s. m., s. f., adj. v. înfigăreț
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink