ÎNDUIOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) înduioșa; duioșie. [Pr.: -du-io-. – Var.: înduioșíre s. f.] – V. înduioșa.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDUIOȘÁRE s. 1. v. emoționare. 2. duioșie, emoție. (Cu glasul plin de ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșării
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDUIOȘÁ, înduioșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioșie, de milă. [Pr.: -du-io-. – Var.: (rar) înduioșí vb. IV] – În + duios.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNDUIOȘÁ ~éz tranz. A face să se înduioșeze; a aduce în stare de duioșie. [Sil. -du-io-] /în + duios
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNDUIOȘÁ mă ~éz intranz. A deveni duios; a fi cuprins de duioșie. ~ până la lacrimi. /în + duios
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDUIOȘÁ vb. v. emoționa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înduioșá vb., ind. prez. 1 sg. înduioșéz, 3 sg. și pl. înduioșeáză, 1 pl. înduioșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înduioșéze; ger. înduioșând
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înduĭoșéz v. tr. (d. duĭos). Fac să simtă milă, emoționez. V. refl. Mă emoționez, simt milă: toțĭ s´aŭ înduĭoșat văzînd nepăsarea cu care mergea la moarte.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink