ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNDREPTĂȚÍ ~ésc tranz. 1) A face să fie în drept de a realiza ceva; a autoriza. 2) (acțiuni, opinii etc.) A considera ca just, legitim; a justifica; a motiva. ~ o faptă. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăți; a dezvinui; a disculpa; a justifica. /în + dreptate
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDREPTĂȚÍ vb. 1. v. justifica. 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDREPTĂȚÍ vb. v. apăra, dezvinovăți, disculpa, justifica, scuza.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) îndreptăți ≠ a (se) învinovăți, a (se) învinui, a nedreptăți
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A îndreptăți ≠ a acuza, a învinui
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndreptățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndreptățeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndreptățésc v. tr. (d. dreptate). Daŭ drept, autorizez: sărăcia nu te îndreptățește să furĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink