ÎNDRĂCÍRE s. f. (Rar) Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNDRĂCÍRE s. v. furie, înverșunare, mânie.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ÎNDRĂCÍ ~ésc tranz. A face să se îndrăcească. /în + drac
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE ÎNDRĂCÍ mă ~ésc intranz. A deveni al dracului (de rău); a se înrăi din cale afară. /în + drac
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNDRĂCÍ vb. v. înfuria, înrăi, mânia.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
îndrăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndrăceáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
îndrăcésc v. tr. Fam. Fac răŭ ca dracu: această vorbă l-a îndrăcit. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: ferește-te, că s´a îndrăcit! – Vechĭ mă drăcesc, înebunesc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
îndrăcí, îndrăcesc vb. IV. 1. Refl. (Înv.) A fi posedat de demoni, a fi chinuit de draci; p. ext. a înnebuni. 2. Refl. și tranz. a (se) înfuria, a (se) înrăi. – Din pref. în- + drac.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink