ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDOIÉLNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care provoacă îndoieli; care dă de bănuit; suspect; echivoc; dubios. 2) Care pare puțin probabil; nesigur. 3) Care se îndoiește; cuprins de îndoieli; șovăitor; ezitant. Răspuns ~. [Sil. -do-iel-] /îndoială + suf. ~nic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDOIÉLNIC adj. 1. v. dubios. 2. dubios, echivoc, necurat, suspect. (De o morală ~.) 3. v. nesigur.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDOIÉLNIC adj. v. ezitant, fluctuant, indecis, nedecis, nehotărât, șovăielnic, șovăitor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Îndoielnic ≠ cert
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. sg. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndoĭélnic, -ă adj. Dubios, îndoĭos, supus îndoĭeliĭ. Adv. A vorbi îndoĭelnic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink