ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNDOIÁLĂ ~iéli f. Lipsă de încredere; neîncredere; rezervă. Stare de ~ . ◊ Fără ~ cu siguranță; neapărat; numaidecât. A sta la ~ a nu fi hotărât; a șovăi. [G.-D. îndoielii] /a (se) îndoi + suf. ~eală
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNDOIÁLĂ s. 1. v. ezitare. 2. dubiu, incertitudine, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, șovăire, (astăzi rar) necredință, (înv.) aporie, îndoință. (Domnea o stare de ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Îndoială ≠ încredere, siguranță
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
îndoiálă s.f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
îndoĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a te îndoi, nesiguranță, incertitudine. Bănuĭală, presupunere: a avea îndoĭală despre cineva. Scepticizm [!]: îndoĭala metodică a luĭ Descartes. A sta la îndoĭală, a fi nehotărît, a nu ști ce să facĭ. Fără îndoĭală, de sigur [!], se înțelege: fără îndoĭală că așa e!
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IN DUBIIS ABSTINE (lat.) abține-te (să judeci, să decizi) dacă ai îndoieli – Maximă în dreptul roman.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink