ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] - Îndărăt + suf. -nic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDĂRẮTNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care manifestă lipsă de supunere; încăpățânat; recalcitrant; nătâng. 2) Care vădește stăruință în acțiuni; perseverent; tenace. /îndărăt + suf. ~nic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDĂRĂTNIC adj. 1. v. încăpățânat. 2. ambițios, încăpățânat, îndârjit, perseverent, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în atingerea scopului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDĂRĂTNIC adj. v. restanțier.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. sg. îndărătnică, pl. îndărătnice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndărắtnic, -ă adj. (d. îndărăt). Recalcitrant, rebel, care face contraru celor ce i se poruncesc: copil îndărătnic. Încăpățînat, înțestat, obstinat, care nu ascultă de sfatu altuĭa. Persistent, perseverant [!], tenace, stăruitor: muncă îndărătnică. Adv. În mod îndărătnic: a răspunde îndărătnic. – Vechĭ înderetnic. Și îndărăpnic (Mold.) și -ăvnic (Trans.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink