ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDÂRJÍT adj. 1. v. furios. 2. v. înverșunat. 3. v. disputat. 4. v. încăpățânat. 5. v. tenace.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNDÂRJÍ ~ésc tranz. rar (persoane) A face să se îndârjească. /în + dârz
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNDÂRJÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A acționa cu dârzenie sporită; a deveni mai dârz; a se înverșuna. 2) fam. A se supăra foarte tare; a-și ieși din sărite; a se înfuria. 3) (despre lupte) A deveni mai dârz; a se desfășura tot mai intens; a se înverșuna; a se încrâncena. /în + dârz
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDÂRJÍ vb. 1. v. înverșuna. 2. v. înfuria. 3. v. încăpățâna. 4. a se înteți, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 5. v. înteți.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndârjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndârjeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndîrjésc v. tr. (d. dîrz, pl. jĭ). Fac dîrz. V. refl. Mă fac dîrz, prind curaj, mă înfuriĭ: s´a îndîrjit la luptă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink