ÎNCUMÉTE vb. III. v. încumeta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCUMETÁ, încúmet, vb. I. Refl. 1. A îndrăzni; a cuteza. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A se bizui, a se încrede în ceva. [Var.: (reg.) încuméte vb. III] – Cf. lat. committere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNCUMETÁ mă încúmet intranz. 1) (urmat, mai ales, de o propoziție complementară cu conjunctiv) A se expune unui risc biruind frica sau jena; a cuteza; a îndrăzni. 2) A avea toată nădejdea; a se încrede. /în + lat. cumeta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCUMĂTÁ vb. I. v. încumeta.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCUMETÁ vb. 1. v. îndrăzni. 2. a cuteza, a îndrăzni, a pofti. (Să nu te ~ să întârzii!)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCUMETÁ vb. v. baza, bizui, conta, fundamenta, încrede, întemeia, sprijini.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A se încumeta ≠ a (se) jena, a se rușina, a se sfii
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încumetá (încumetát, át), vb. refl. – 1. A se întemeia, a se sprijini. – 2. A îndrăzni, a cuteza. – Var. încumete, (în)cumeți. Lat. committĕre (Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea-Dens., 434; DAR); cf. sp. acometer. Este dublet al lui comite, vb., din fr. commettre. Part. circulă de asemenea, fiind mai ales înv., în forma încumes.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

încumetá vb., ind. prez. 1 sg. încúmet, 3 sg. și pl. încúmetă; conj. prez. 3 sg. și pl. încúmete
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încumătá (= încumeta) vb. (ind. prez. 1 încúmăt / încumắt)
Sursa: DMLR (1981) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

încumét (mă), -més, a -méte (vest) și mă încúmet, a -metá (est) v. refl. (lat. se committere [cum aliquo], a se certa cu cineva. V. comit, trimet). Îndrăznesc, cutez, mă bizuĭ, mă cred în stare: a te încumete [!] să trecĭ Dunărea în not [!]. Vechĭ. A te încumete pe (saŭ în) vitejia ta. – Și mă încúmăt și -ătéz.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink