ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. – Încuia + suf. -toare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCUIETOÁRE ~óri f. Dispozitiv cu care se încuie. /a încuia + suf. ~toare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCUIETOÁRE s. 1. v. clanță. 2. v. zăvor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încuĭetoáre f., pl. orĭ. Mecanizm [!] de încuĭat (ca broasca, clanța, clampa).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink