ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat1. – V. încuia.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCUIÉRE s. 1. închidere, punere, tragere. (~ zăvorului la ușă.) 2. ferecare, închidere, zăvorâre. (~ ușii.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCUIÉRE s. v. constipație.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Încuiere ≠ descuiere
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încuĭére f. Acțiunea de a încuĭa. Constipațiune.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt etc. ♦ A reține pe cineva închis într-o încăpere. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ÎNCUIÁ încúi tranz. 1) (ușa, camere etc.) A închide cu o încuietoare. 2) (ființe sau obiecte) A separa într-o încăpere închisă cu o încuietoare. 3) pop. A face să se încuie. /<lat. incuneare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE ÎNCUIÁ mă încúi intranz. A căpăta constipație; a se constipa. /<lat. incuneare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCUIÁ vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la ușă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) *3. (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCUIÁ vb. v. constipa.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A încuia ≠ a descuia
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încuiá (încúi, încuiát), vb. – 1. A închide cu cheia. – 2. A închide, a astupa. – 3. A constipa. Lat. cŭneāre, de la cŭneus (Pușcariu 827; Candrea-Dens., 427; REW 2392; DAR), cf. sicil. incuńari, engad. inkuńer, sard. kundzare (Wagner, 110), inkundzare. Se consideră (Tiktin; DAR) că semantismul se explică prin uzanța veche de a încuia în cuie. Este de presupus mai curînd că lat. cuneus „cui” a ajuns probabil să însemne și „cheie”, ca clavus față de clavis. După Capidan, Dacor., II, 631, mr. ancuñare „a arde” este același cuvînt lat. – Der. încuietoare, s. f. (dispozitiv care încuie ceva); încuiere, s. f. (acțiunea de a încuia; constipație); încuietură, s. f. (constipație); încuietor, adj. (care încuie). Descuia, vb. (a deschide o ușă, o poartă, etc. încuiate cu cheia) poate reprezenta la fel de bine un lat. dĭscuneāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 511; Candrea-Dens., 437; Tiktin; Candrea), cf. sard. diskundzare, sau să se fi format în rom., ca închide-deschide. – Der. descuietoare, s. f. (ușiță, portiță).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încuiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 sg. și pl. încúie, 1 pl. încuiém; ger. încuínd
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
îmcúĭ, a -ĭá v. tr. (d. cuĭ [ca lat. cláudere, clúdere, a închide, d. clavus, cuĭ, că vechile cheĭ eraŭ ca niște cuĭe]. V. închid, cheĭe). Închid cu cheĭa. Constip.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încuia, încui v. t. a face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a face pe cineva să tacă
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink