ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCUIBÁRE s. înrădăcinare, statornicire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încuibáre s. f., g.-d. art. încuibării
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A-și face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploși. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNCUIBÁ mă ~éz intranz. 1) pop. A se instala undeva nepoftit, incomodând. 2) fig. (despre sentimente, stări etc.) A pătrunde adânc; a prinde rădăcini adânci. /în + cuib
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCUIBÁ vb. a se înrădăcina, a se statornici, (fig.) a se înțeleni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încuibá vb., ind. prez. 1 sg. încuibéz, 3 sg. și pl. încuibeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încúĭb și -éz, a -á v. intr. (d. cuĭb). Vechĭ. Am cuĭbu: acolo păsărĭ vor încuĭba. V. refl. Am cuĭbu: acolo păsările se vor încuĭba. Azĭ. Mă stabilesc, (fig.) mă înrădăcinez: gîndaciĭ s´aŭ încuĭbat în casă, Jidaniĭ în țară, boala în oase. – Vechĭ și -buĭesc. V. cuĭbăresc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink