ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCHINÁRE s. 1. v. rugăciune. 2. v. prosternare. 3. v. consacrare. 4. dedicație. (A scris o ~ pe o carte.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCHINÁRE s. v. capitulare, predare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
închináre s. f., g.-d. art. închinării; pl. închinări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
închináre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a saŭ de a te închina.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se pleca (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul celorlalți comeseni și a bea (făcând o urare). 3. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea cuiva; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. – Lat. inclinare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ÎNCHINÁ închín 1. tranz. 1) ist. (cetăți, țări, ținuturi etc.) A preda (unei puteri străine) în semn de supunere. 2) pop. A aduce în dar; a dărui. 3) fam. (băuturi alcoolice) A consuma pentru a-și face plăcere; a cinsti. ~ în sănătatea cuiva. 4) (opere de artă) A destina printr-o dedicație; a consacra; a dedica. ~ cuiva o poezie. 2. intranz. pop.A consuma alcool; a cinsti. /<lat. inclinare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE ÎNCHINÁ mă închín intranz. 1) rel. A manifesta o atitudine de evlavie față de o divinitate. 2) fig. A manifesta o atitudine de recunoaștere a superiorității sau puterii cuiva; a se pleca; a se smeri. 3) A face o plecăciune ușoară (în semn de salut sau de respect). /<lat. inclinare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCHINÁ vb. 1. v. ruga. 2. v. prosterna. 3. v. ploconi. 4. v. preda. 5. a preda. (Au ~ cetatea.) 6. v. consacra. 7. v. dedica. 8. v. toasta. 9. a cinsti. (A ~ un pahar cu cineva.) 10. v. ciocni.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCHINÁ vb. v. apleca, atârna, capitula, cădea, coborî, culca, curba, înclina, încovoia, îndoi, lăsa, pleca, preda.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
închiná (închín, închinát), vb. – 1. A înclina, a apleca. – 2. (Refl.) A se pleca. – 3. (Refl.) A face o reverență. – 4. (Refl.) A se supune, a capitula, a se declara învins. – 5. (Refl.) A-și face semnul crucii. – 6. (Refl.) A se dedica, a se consacra. – 7. (Refl.) A face o ofrandă. – 8. (Înv.) A întemeia și înzestra o biserică, cedînd administrarea ei altui lăcaș religios de rang mai mare. – 9. A dedica. – 10. A ridica paharul ciocnindu-l cu paharul altora și a bea, făcînd o urare, a toasta. – 11. A supune. – Mr. (î)ncl’in, (î)ncl’inare, megl. ancl’in. Lat. inclināre (Pușcariu 818; Candrea-Dens., 848; REW 4359; DAR), cf. it. (in)chinare, prov. (en)clinar, fr. encliner, cat. enclinar „a saluta”. Pentru semantism, cf. ex. gr. și sl. aduse de DAR. Este dublet al lui înclina „a inclina” ‹ fr. incliner. – Der. înclinat, adj. (înclinat; dedicat, pelegrin); închinător, adj. (adorator); închinător, s. m. (varietate de șoim, Falco tinnunculus); închinăcios, adj. (fățarnic, bigot); închinătură, s. f. (înv., adorație); închinăciune, s. f. (reverență; adorație; cult; supunere; salut; toast), care poate proveni din lat. inclinātiōnem (Pușcariu 819), cf. mr. ncl’inățune, megl. (a)ncl’inățuni. Din rom. provine mag. entyinál (Edelspacher 13).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
închiná vb., ind. prez. 1 sg. închín, 3 sg. și pl. închínă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
închín, a -á v. tr. (lat. in-clino, -áre; it. inchinare, pv. enclinar, vfr. encliner. V. de- și in-clin). Aplec, inclin: a închina steagu (fig. „a te preda”). Dedic, consacru, hărăzesc: a închina averea ta unuĭ spital, a închina o biserică unuĭ sfînt (care devine patronu eĭ), o carte unuĭ om ilustru. Beaŭ în sănătatea cuĭva, rîdic [!] un toast: a închina în (saŭ întru) sănătatea cuĭva. Fig. Predaŭ, fac tributar: Ștefan cel Mare murind, neavînd încredere în veciniĭ creștinĭ, ĭ-a sfătuit pe Moldovenĭ să închine țara Turcilor. V. refl. Salut cu plecăcĭune: s´a închinat luĭ (saŭ la el) și a ĭeșit. Ador, mă prostern: oameniĭ se închină luĭ Dumnezeŭ, la icoane, (fig.) avaru se închină banilor. Îmĭ fac, spun rugăcĭunea către Dumnezeŭ: el se închină dimineața și seara.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
închináre, închinări s. f. Acțiunea de a (se) închina și rezultatul ei. 1. Actul și forma de ascultare și de supunere totală și smerită unei puteri spirituale; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, constând adesea dintr-o plecăciune. 2. Subordonare a unei m-ri altei m-ri. ♦ Dedicație. – Din închina.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink