ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCHEIETÚRĂ ~i f. 1) Legătură mobilă între două oase și locul acestei legături; articulație. ~a mâinii. ◊ A-i slăbi cuiva ~ile a se ramoli. 2) Îmbinare a două elemente și locul unde se îmbină ele. /a încheia + suf. ~ură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCHEIETÚRĂ s. v. articulație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCHEIETÚRĂ s. v. chingă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii; pl. încheietúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încheĭetúră f., pl. ĭ. Rezultatu încheĭeriĭ. Locu unde se încheĭe niște lucrurĭ, articulațiune: încheĭeturile oaselor, corpuluĭ, caruluĭ, mașiniĭ. – În Buc. și încheietoare, pl. orĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink