ÎNCĂLECÁT, -Ă, încălecați, -te, adj. Suprapus. – V. încăleca.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCĂLECÁT adj., adv. 1. adj. v. călare. 2. adv. v. călare, (Mold., Transilv. și Ban.) călărește. (Stă ~.) 3. adj. v. suprapus. (Straturi ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCĂLECÁ, încálec, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) sui pe cal, pe măgar etc.; a pune sau a sta călare; a călări, a încălăra. ◊ Expr. A încăleca pe nevoie = a ieși din sărăcie, din lipsuri, din dificultăți economice. ♦ P. anal. A se urca pe un obiect ca pe cal. 2. Refl. A se suprapune. 3. Tranz. Fig. A se face stăpân pe cineva; a domina, a supune. [Var.: (reg.) încălicá vb. I] – Lat. incaballicare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ÎNCĂLECÁ încálec 1. intranz. A se urca călare (pe un animal sau pe un obiect). ~ pe cal. ~ pe șa. ◊ ~ pe nevoie a ieși din dificultăți materiale. 2. tranz. 1) (animale de călărie sau anumite obiecte) A merge călare. 2) fig. A lua sub dominație (prin mijloace reprobabile). /<lat. incaballicare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE ÎNCĂLECÁ pers. 3 se încálecă intranz. A veni deasupra (unul peste altul). Dinții se încalecă. /<lat. incaballicare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCĂLECÁ vb. 1. (înv.) a se încălăra. (~ pe cal.) 2. v. călări. 3. v. coincide.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A încăleca ≠ a descăleca
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încălecá (încálec, încălecát), vb. – 1. A se sui pe cal. – 2. A călări, a merge călare. – 3. A se împerechea armăsarul cu iapa. – 4. A învinge, a domina, a supune. – 5. (Arg.) A o lua la sănătoasa. – Mr. (î)ncalic, megl. ancalic. Lat. pop. cabăllĭcāre (Pușcariu 805; Candrea-Dens., 213; REW 1439; DAR), cf. alb. (n)galjkoń, it. cavalcare, prov., cat., port. cavalgar, fr. chevaucher, sp. cabalgar. Cf. cal, călare, descăleca. – Der. încălecat, adj. (suprapus, se spune despre literele chirilice care se scriau de obicei între două rînduri); încălecător, adj. (care este călare pe cal).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încălecá vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 sg. și pl. încálecă, perf. s. 1. sg. încălecái
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încálec, a -ălecá v. intr. (mlat. cabállico, -áre, d. caballus, cal; it. cavalcare, pv. [en]cavalgar, fr. chevaucher, sp. cabalgar, pv. cavalgar). Vest. Mă urc pe cal saŭ șed pe cal: a încăleca pe cal, pe zid. V. tr. Mă pun călare: acest cal e greŭ de încălecat. Fig. Supun: sărăcia îl încălecase. Pun călare (încălărez): infanteriștĭ încălecațĭ. – În est -álic, -ălicát.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încăleca, încalec v. t. 1. a domina. 2. (vulg. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink