ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ÎNCĂLȚÁ încálț tranz. 1) (pantofi, ghete, cizme etc.) A trage pe picioare; a pune în picioare. ~ bocancii. 2) (persoane) A introduce cu picioarele în încălțăminte. ~ copilul. 3) A asigura cu încălțăminte. ~ familia. 4) (roți de căruță, tălpi de sanie etc.) A înzestra cu șine de fier; a șinui. 5) fig. fam. A face să vadă lucrurile altfel decât sunt în realitate, păcălind cu abilitate; a îmbrobodi. /<lat. incalceare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCĂLȚÁ vb. a(-și) pune, a(-și) trage. (Își ~ bocancii.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCĂLȚÁ vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A (se) încălța ≠ a (se) descălța
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A încălța ≠ a descălța
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încălțá (încálț, încălțát), vb. – 1. A pune încălțări în picioare. – 2. A pune șină de fier pe o roată. – 3. A înșela pe cineva, a-l manevra după bunul plac. – Mr. ncalțu, megl. ancalț, istr. ăncoț. Lat. incalciāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 806; Candrea-Dens., 224; REW 1497; DAR); cf. it. (in)calzare, prov. (en)caussar, fr. chausser, sp. (en)calzar, port. (en)calçar; cf. și descălța. – Der. încălțat, adj. (faptul de a se încălța; prost, netot); încălțare, s. f. (faptul de a încălța), cf. mr. ncălțare (după Pușcariu 807, din lat. *calceare); încălțăminte (var. călțămînt, călțăminte), s. f. (încălțări, pantofi), probabil din lat. calceamentum direct (Pușcariu 263; Candrea-Dens., 223; REW 1496), cf. it. calzamento, fr. chaussement, sp. calzamiento, port. calçamento; încălție, s. f. (înv., încălțăminte); încălței, s. m. pl. (pantofi); încălțător, s. n. (lingură de pantofi); încălțelar, s. m. (Bucov., pantofar).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încălțá vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 sg. și pl. încálță
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încálț, a -călțá v. tr. (lat. calciare saŭ in-calciare îld. calceare, a încălța. d. calx, călcîĭ; it. calzare, pv. caussar, fr. chausser, sp. calcar, pg. calçar. V. calc, colțun, des-calț, des-culț). Pun încplțămintea în picĭoare: a încălța un copil. Fig. Fam. Păcălesc, înșel: m´a încălțat cu doĭ francĭ. V. refl. Îmĭ pun încălțămintea în picĭoare: mă încalț cu cizmele (maĭ uzitat îmĭ pun cizmele). Cp. cu înșel.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încălța, încalț v. t. 1. a prinde / a aresta un infractor. 2. a condamna la închisoare. 3. a convinge (pe cineva) să accepte realitățile așa cum îi sunt înfățișate, împiedicîndu-l să vadă adevăratul lor aspect; a înșela. 4. a da cuiva o sarcină de serviciu neplăcută. 5. a recruta.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink