ÎNCÂNTÁRE, (2) încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCÂNTÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNCÂNTA. 2) Lucru sau faptă care încântă. /v. a încânta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCÂNTÁRE s.f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. Lucru care încântă. [< încânta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCÂNTÁRE s. f. 1. sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. lucru care încântă. (< încânta)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCÂNTÁRE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. v. desfătare. 3. v. farmec.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încântáre s. f., g.-d. art. încântării; (lucruri, fapte) pl. încântări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNCÂNTÁ încânt tranz. 1) A face să fie cuprins de uimire și admirație; a fermeca; a vrăji; a fascina; a delecta; a desfăta. 2) A ademeni prin făgăduințe; a înșela cu promisiuni; a momi. /în + a cânta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCÂNTÁ vb. I. tr. A fermeca, a entuziasma; a amuza. [P.i. încânt. / după fr. enchanter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCÂNTÁ vb. tr. a fermeca; a entuziasma; a amuza. (după fr. enchanter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCÂNTÁ vb. 1. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 2. v. bucura. 3. v. înșela.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încântá vb., ind. prez. 1 sg. încânt, 3 sg. și pl. încântă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încî́nt, a -á v. tr. (lat. in-cantare, a fărmăca [!]; it. incantare, pv. sp. pg. encantar, fr. enchanter. V. cînt). Mold. Munt. Amăgesc cu vorba, bat capu: ĭa fugĭ de-aicĭ și nu mă´ncînta (Munt. a încînta cu migdale amare, a înșela cu promisiunĭ). Neol. (după fr. it.). Farmec, seduc, fascinez, umplu de admirațiune: știința, politeța, arta luĭ l-a încîntat. V. boscorodesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*încîntáre f. Farmec, fascinațiune: o noapte plină de încîntare.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink