ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNȘFĂCÁRE s. v. înhățare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcării
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNȘFĂCÁ înșfác tranz. A apuca brusc și cu putere; a înhăța. [Sil. în-șfă-] /în + bulg. hvatam
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNȘFĂCÁ vb. v. înhăța.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înșfăcá (înșfác, înșfăcát), vb. – A apuca brusc, a înhăța. – Var. înfășca. Bg. hvaštam, faštam (Cihac, II, 148; DAR), cu pref. în-. După Giuglea, Dacor., III, 622, din gr. σφηϰόω „a strînge”, ceea ce pare mai puțin probabil.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

înșfăcá vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 sg. înșfácă; conj. prez. 3 sg. și pl. înșfáce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înșfác, a -á v. tr. (vsl. hvatati, a înșfăca. V. șfac, posfat și înhaț). Fam. Înhaț [!], apuc: hoțu a înșfăcat punga și a fugit, dar și gardistu l-a înșfăcat de ceafă. – Și înfașc (Munt. Pt.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink