ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNȘELĂTORÍE ~i f. 1) v. A ÎNȘELA. 2) Vorbă sau faptă a celui care înșală. /înșelător + suf. ~ie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNȘELĂTORÍE s. 1. v. înșelare. 2. v. escrocherie. 3. înșelăciune, (rar) mistificare, (înv. și reg.) marghiolie. (Un act grosolan de ~.) 4. înșelăciune, păcăleală, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înșelătoríe f. Înșelăcĭune. Escrocherie, șarlatanie: înșelătorie la joc, la loterie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink