ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. (La cusături) Împungere cu acul; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPUNSĂTÚRĂ ~i f. 1) Senzație dureroasă provocată prin împungere; înțepătură. 2) Împungere nerepetată. 3) Loc împuns. 4) fig. Vorbă sau expresie răutăcioasă, adresată cuiva; înțepătură; șfichi. /împuns + suf. ~ătură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPUNSĂTÚRĂ s. v. înțepătură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPUNSĂTÚRĂ s. v. ironie, persiflare, zeflemea.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împunsătúră f., pl. ĭ. Rezultatu împungeriĭ: pe corpu luĭ eraŭ doŭă împunsăturĭ de sabie. Fig. Pișcătură, atac cu vorba: împunsăturile ziarelor. – Vechĭ și (îm)punsură și (îm)puntură.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink