ÎMPROȘCĂTÚRĂ, împroșcături, s. f. 1. Împroșcare. 2. (Concr.) Urmă lăsată prin împroșcare; stropitură, pată. – Împroșca + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPROȘCĂTÚRĂ ~i f. 1) Împroșcare nerepetată. 2) Loc care păstrează urmele împroșcării. /a împroșca + suf. ~ătură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPROȘCĂTÚRĂ s. v. împroșcare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împroșcătúră s. f., g.-d. art. împroșcătúrii; pl. împroșcătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împroșcătúră f., pl. ĭ. Rezultatu împroșcăriĭ, salvă, canonadă: împroșcăturile mitralierelor. Fig. Aruncăturĭ de vorbe urîte, mincĭunĭ, ocărĭ: împroșcăturile ziarelor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink