ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎMPRIETENÍ ~ésc tranz. A face să se împrietenească. [Sil. îm-pri-e-] /în + prieten
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎMPRIETENÍ mă ~ésc intranz. A stabili relații de prietenie; a deveni prieten cu cineva. ~ cu o fată. /în + prieten
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPRIETENÍ vb. (înv. și reg.) a se prieteni, (reg.) a se ortăci. (S-au ~ repede.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A se împrieteni ≠ a se îndușmăni, a se învrăjbi
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împrietení vb. (sil. -pri-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. împrieteneáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împrietenésc (vest) și -inésc (est) v. tr. Fac prieten: nevoĭa îĭ împrietenise. V. refl. Mă fac prieten: cînele une-orĭ se împrietenește cu pisica. – În Trans. împret-. Vechĭ și -tnicesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink