ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPREJURÍME ~i f. Loc ce se află în apropiere. ~ile orașului. [G.-D. împrejurimii] /împrejur + suf. ~ime
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPREJURÍME s. v. apropiere.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPREJURÍME s. v. circumferință, perimetru.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împrejuríme f. Locurile din prejur [!]: împrejurimile unuĭ oraș.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink