ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv.) A ocoli de jur împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎMPREJURÁ împréjur tranz. 1) înv. A cuprinde din toate părțile; a încercui; a înconjura; a împrejmui; a împresura. 2) pop. A ocoli de jur împrejur. /Din împrejur
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPREJURÁ vb. v. împresura, încercui, încinge, înconjura, înfășura, învălui, ocoli, strânge.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împrejurá vb., ind. prez. 1 sg. împréjur, 3 sg. și pl. împréjură
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MĂSURĂ ÎMPREJÚR s. v. circumferință, perimetru.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

jur-împrejúr loc. adv.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împrejuréz v. tr. Înconjor [!], împresor: a împrejura un loc cu gard, îl împrejurase copiiĭ, (fig.) greutățile.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink