ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + poncif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎMPONCIȘÁ ~éz tranz. pop. (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige; a împlânta. /în + ponciș
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎMPONCIȘÁ mă ~éz intranz. A veni în conflict cu cineva sau ceva; a fi în dezacord. /în + ponciș
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPONCIȘÁ vb. v. împotrivi, opune.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împoncișá vb., ind. prez. 1 sg. împoncișéz, 3 sg. și pl. împoncișeáză, 1 pl. împoncișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. împoncișéze; ger. împoncișând
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împoncișéz v. tr. (d. ponciș). Întorc contra: a împoncișa ochiĭ, sulița asupra cuĭva. V. refl. Mă opun (Vechĭ). Mă uĭt ponciș: a te împoncișa la cineva. – Vechĭ și ponc-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink