ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare [Pr.: -ciu-i-] – V. împăciui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPĂCIUÍRE s. acord, armonie, înțelegere, pace, unire, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveală. (~ ce domnea între ei.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPĂCIUÍRE s. v. împăcare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împăciuíre s. f. (sil -ciu-i-), g.-d. art. împăciuírii; pl. împăciuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎMPĂCIUÍ ~ iésc tranz. rar A face să se împăciuiască. [Sil. -ciu-i] /în + pace + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎMPĂCIUÍ mă ~iésc intranz. rar (persoane sau colectivități) A restabili raporturile de prietenie (cu cineva); a face pace; a se împăca. /în + pace + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPĂCIUÍ vb. v. împăca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împăciuí vb. (sil. -ciu-i), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. împăciuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împăcĭuĭésc v. tr. (d. pace). Împac, conciliez, restabilesc pacea: a împăcĭui doĭ oamenĭ, lucrurile. – Vechĭ împăceluĭesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink