ÎMBURGHEZÍRE s. f. Faptul de a se îmburghezi. – V. îmburghezi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBURGHEZÍRE s.f. Faptul de a se îmburghezi. [< îmburghezi].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

îmburghezíre s. f., g.-d. art. îmburghezírii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi, năravuri de burghez; a se burghezi. – În + burghez.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎMBURGHEZÍ ~ésc tranz. rar A face să se îmburghezească. /în + burghez
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎMBURGHEZÍ mă ~ésc intranz. rar A căpăta trăsături de burghez; a deveni burghez. /în + burghez
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBURGHEZÍ vb. IV. refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez. [Cf. it. imborghesire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBURGHEZI vb. refl. a deveni burghez; a căpăta deprinderi burgheze. (după it. imborghesire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

îmburghezí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmburghezésc, imperf. 3 sg. îmburghezeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmburghezeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink