ÎMBUJORÁRE, îmbujorări, s. f. Acțiunea de a se îmbujora. – V. îmbujora.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBUJORÁRE s. 1. împurpurare, înroșire, roșire, rumenire, (fig.) aprindere. (Emoția determină ~ obrajilor ei.) 2. (concr.) împurpurare, roșeală, roșeață, rumeneală, (înv. și pop.) rumeneață, (reg.) rujă. (~ din obraji.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎMBUJORÁ ~éz tranz. A face să se îmbujoreze; a rumeni. /în + bujor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎMBUJORÁ mă ~éz intranz. (mai ales despre față, obraji) A se înroși ușor (ca bujorul); a se rumeni. /în + bujor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBUJORÁ vb. a (se) împurpura, a (se) înroși, a (se) roși, a (se) rumeni, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbujorá vb., ind. prez. 1 sg. îmbujoréz, 3 sg. și pl. îmbujoreáză; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbujoréze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbujoréz v. tr. Fac roș ca bujoru: frigu îĭ îmbujorase fața. – Și îmboj- (est).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink