ÎMBUIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuiba și rezultatul ei; stare de om îmbuibat. – V. îmbuiba.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBUIBÁRE s. 1. ghiftuire, îndopare, (pop.) saț. (~ cuiva cu mâncare.) 2. v. huzur.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbuibáre s. f. (sil. -bui-), g.-d. art. îmbuibării; pl. îmbuibări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea (sau a da să mănânce și să bea) peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎMBUIBÁ îmbúib tranz. A face să se îmbuibe; a ghiftui. / Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎMBUIBÁ mă îmbúib intranz. 1) A se îndopa cu mâncare și băutură; a se ghiftui. 2) A trăi în belșug. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBUIBÁ vb. 1. a (se) ghiftui, a (se) îndopa, (prin Transilv. și Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mâncare.) 2. v. huzuri.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbuibá (îmbúib, îmbuibát), vb. – 1. A ghiftui, a îndopa cu mîncare. – 2. (Refl.) A mînca lacom, în exces. – 3. A crește din abundență, a se înmulți. Origine necunoscută. Nici una din explicațiile date pînă acum nu pare mulțumitoare. După Densusianu, Archiv. lat. Lex., XII, 425, Din lat. bubia, glosare incertă a lui „sfîrc”, pe baza unui der. *imbubiāre, cf. Pușcariu 72 și REW 4286a; însă autorul a renunțat mai tîrziu la această ipoteză, convingîndu-se că glosarea era incorectă. După Giuglea, Dacor., II, 632-37, din lat. imbuĕre, prin intermediul unei forme pop. *imbuviāre, cf. DAR, și Rosetti, I, 167, care stabilește o legătură cu lat. bubῑre „a umfla”. Sub aspect semantic, cuvîntul oferă o identitate perfectă cu buieci, cf. buiac; însă explicația fonetică este dificilă cf. sl. buiti sę „a trăi înconjurat de plăceri”, cu care DAR admite că s-a încrucișat.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbuibá vb. (sil. -bui-), ind. prez. 1 sg. îmbúib, 3 sg. și pl. îmbúibă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbúĭb, a -á v. tr. (cp. cu lat. bubia, gurguĭu țîțeĭ. V. și buĭb). Îndop, satur de banĭ și de toate. V. refl. Mă îndop, mă satur de banĭ și de fericire.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink