ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbi (-be), num. – Amîndoi. – Mr. îmbi. Lat. ambi, f. ambae (DAR; Candrea-Dens., 822; REW 411). Înlocuit în mare parte de dubletul neol. ambii. Cf. îmbina.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

î́mbi num. m., f. î́mbe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

î́mbĭ, î́mbe num. (lat. ambo, ambae). Vechĭ. Ambiĭ, ambele: de îmbe părțile (Nec. Let. 2, 58). – Ca și amîndoĭ, rămîne nearticulat, dar se articulează substantivu: frațiĭ îmbĭ, tepsiile îmbe. Une-orĭ și fără art.: îmbe sulițe, îmbe neamurĭ, trăim îmbĭ, dimbe (din de îmbe) părțĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink