ÎMBELȘUGÁT, -Ă, îmbelșugați, -te, adj. Care are din abundență cele trebuincioase. ♦ Care există din belșug, din abundență. [Var.: (reg.) îmbielșugát, -ă adj.] – V. îmbelșuga.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBELȘUGÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎMBELȘUGA. 2) (despre bunuri) Care este în cantitate mare; din belșug; abundent; bogat. 3) Care se află cu prisosință. /v. a îmbelșuga
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBELȘUGÁT adj. 1. v. bogat. 2. bogat, (livr.) opulent. (A dus o viață ~.) 3. abundent, bogat, copios, îndestulat, (fig.) princiar. (Un prânz ~.) 4. bogat, des, învolt. (Cu păr ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbelșugat, -ă adj. Abundant [!]. – Și îmbilș- și îmbielș-. Maĭ rar, belșugós, -oásă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎMBELȘUGÁ ~ghéz tranz. rar (ogoare) A face să aibă belșug (prin muncă și organizare). /în + belșug
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbelșugá vb., ind. prez. 1 sg. îmbelșughéz, 3 sg. și pl. îmbelșugheáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink