îmbăgiuá, îmbăgiuiéz, vb. I (reg.) 1. a purta cu vorba, a încurca. 2. a amăgi, a înșela; a momi, a ademeni, a seduce.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbăgiuá (-uéz, -át), vb. – A amăgi, a momi, a înșela. – Var. îmbăgina. Origine necunoscută. Nu pare posibilă der. de la un lat. ambagĕlla, în loc de ambages, propusă de Drăganu, Dacor., I, 297 și acceptată de DAR. În Trans. și Mold. de Nord.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink