X. ia sau iea, iia?

Mioara Avram - Ortografie pentru toți, 2002

X. ia sau iea, iia?

Problema alegerii între ia și iea, iia ar trebui să nu se pună, dat fiind că scrierea iea nu este niciodată corectă, iar iia nu se folosește, în fapt, în situația în care teoretic ar fi posibilă.

  1. Unica situație în care ortografia actuală permite secvența grafică iia este cea de la întîlnirea unui prefix terminat în i, ca anti-, arhi-, peri-, sau a unui element de compunere de asemenea în -i, ca bi-, di-, maxi-, mini-, pluri-, poli-, semi-, toxi-, cu o temă (cuvînt sau element de compunere) care începe cu i. Asemenea formații virtuale nu se întîlnesc, practic, cu excepția lui diiamb. Dacă însă un „adversar al iacobinilor” sau „atitudinea contrară iacobinismului” ar fi desemnate prin derivate cu anti-, acestea s-ar scrie corect antiiacobin, antiiacobinist, antiiacobinism; tot astfel, dacă un „iaht mic” sau un „borcan mic de iaurt” ar fi denumite prin compuse cu mini-, acestea s-ar scrie corect miniiaht, miniiaurt.
    Un exemplu real, din limba mai veche, este grecismul arhiiatros „medic-șef”, care însă apare scris și arhiatros, ca în greacă, prefixul avînd o variantă cu eliziunea lui -i înaintea unei teme cu inițială vocalică (arhanghel,poate și arhierarh, arhiereu). Pentru scrierea cu ii + alte vocale în cuvinte cu structură similară vezi VIII 2 a. Pentru scrierea incorectă cu iia vezi 3.
  2. În toate celelalte situații se scrie corect numai ia atît pentru a nota diftongul [ĭa] sau vocala [a] după consoane palatale, cît și pentru a nota vocalele [i-a], pronunțate de obicei măcar cu un slab [ĭ] între ele.
    1. Scrierea ia pentru diftongul [ĭa] sau pentru vocala [a] poate pune numai problema concurenței cu ea (vezi V). Exemple de scriere corectă cu ia = [ĭa], în diverse poziții, sînt:
      • la început de cuvînt: ia vb. (< lua) și interj., iaca/iacă, iacobin, iactant, iad, iadă, iadeș, iahnie, iaht, iama, iamb, ianuarie, iapă, iar/iară, iarăși, iarbă; Ialomița, Iani;
      • la început de silabă, după vocală: aceia și aceiași m. pl., aceleia și aceleiași genitiv-dativ f. sg., aia, baia, baiaderă, băiat, boia, bruia, caiac, constituia, faianță, femeia, foaia, foia, foiască, îndoia, îndoială, îndoiască, întemeia, întemeiază, joia; Deia, Sinaia, Aglaia, Maia;
      • după consoane: abia, amiază, diavol, fiară, miarță, piatră, viață.
      Scrierea cu ia = [a] se folosește numai după consoanele [ḱ], [ǵ], [č], [ǧ], scrise ch, gh, c, g: chiar, ghiaur, ciaconă, giardia.
    2. Scrierea ia pentru vocalele [i-a], pronunțate de obicei [iĭa], nu pune, practic, nici o problemă de concurență. Exemple de scriere corectă cu această valoare fonetică, în diverse poziții, sînt:
      • la început de cuvînt, în mod excepțional, în substantivele ia art. (< ie) și iacă (înv. și reg. „bunică”), precum și în elementul de compunere iatr(o)- (iatralipt, iatrochimie, iatromanție);
      • la început de silabă, după vocală, în mod excepțional: Isaia;
      • după consoane: alinia, aliniază, apropia, bucuria art., cianură, comisia art., diacon, familia art., fiastru, glaciar, hiat, liant, miasmă, niagară, pian, rial, siaj, șiac, tiamină, via prep. și s. art. (< vie), via vb. și viager, ziar; Anglia, Buziaș, Medgidia, Oltenia, România, Adrian(a), Cornelia, Diana, Liliana, Maria, Octavian.
      De reținut că se scrie corect ia (= [i-a]) în formele flexionare și derivatele tuturor cuvintelor cu tema în i în care afixul este — sau începe cu — a sau ea (=[ĕa]):
      • formele articulate ale substantivelor și adjectivelor feminine în -ie: bucuria, comisia, dania, familia, ia, omenia, via; albăstria, obligatoria, roșia, tîrzia;
      • forme verbale: alinia, aliniai, aliniam, aliniați, aliniază; sfia, sfiai, sfiam, sfiască, sfiați; știa, știai, știam;
      • derivate cu sufixe ca -abil, -al, -an, -ar, -aș, dar și -eală, -ean, -ească f. (< -esc): viabil; industrial, oficial; tragedian; ziar; miaș; sfială; jian, sibian; fiască (< fiesc).
  3. Cu excepția — mai mult virtuală — indicată sub 1, scrierea cu iia este incorectă. Variante grafice cu iia în loc de ia apar numai pentru notarea vocalelor [i-a] (vezi 2 b) și se explică prin dorința de marcare a pronunțării bisilabice și de evitare a confuziei cu ia = [ĭa]; în puține cazuri ele reprezintă și deprinderi ortografice învechite.
    Cele mai răspîndite grafii cu iia = [i-a], incorecte în limba literară actuală, apar în interiorul cuvintelor, după consoană, la întîlnirea dintre o temă în i și un afix flexionar sau lexical:
    • la articularea substantivelor feminine (mai ales, iia, în loc de ia < sg. ie) și a numeralului mie (mai ales în structura numeralului ordinal corespunzător pluralului mii: a două miia, în loc de a două mia);
    • în flexiunea verbelor cu infinitivul în -ii: sfiia în loc de sfia, sfiiască în loc de sfiască;
    • în derivate de la teme în i cu sufixe care încep cu [ĕ] și în derivate raportabile la teme în [iĭ]: fiiască în loc de fiască, miiaș în loc de miaș, sfiială în loc de sfială, sibiian în loc de sibian; aici se încadrează și numele proprii Diianu în loc de Dianu (nume de familie și toponim), Jiianu în loc de Jianu (nume de familie), Liniiași în loc de Liniași (toponim);
    • în varianta regională cu -a a adverbului aci: aciia în loc de acia. Se întîlnește, de asemenea frecvent, grafia Isaiia, în loc de Isaia. Grafia iia apare uneori și în cuvinte ca briia, în loc de bria (< fr. briller), și derivatele sale: briiant în loc de briant „strălucitor” (sau în loc de briliant „diamant”), briiantină în loc de briantină.
  4. Spre deosebire de secvența grafică iia, care poate fi corectă într-o anumită situație (vezi 1), secvența grafică iea este totdeauna incorectă. Variantele grafice cu iea în loc de ia apar nu numai pentru notarea vocalelor [i-a] (vezi 2 b), ci și pentru notarea diftongului [ĭa] (vezi 2 a); în primul caz, ele beneficiază de circumstanța atenuantă a dorinței de marcare a pronunțării bisilabice (care explică și variantele grafice cu iia — vezi 3) și de existența unor reguli particulare în acest sens în sisteme ortografice vechi, dar în cel de al doilea ele nu au nici o justificare.
    1. Cele mai răspîndite sînt grafiile incorecte cu iea = [i-a], care apar în aceleași contexte ca grafiile cu iia (vezi 3):
      • la articularea substantivelor și adjectivelor feminine (iea, roșiea) și a numeralului mie (mai ales în structura numeralului ordinal corespunzător singularului mie: a (o) miea, în loc de a (o) mia);
      • în flexiunea verbelor cu infinitivul în -ii (sfiea în loc de sfia; sfiească în loc de sfiască), dar și în alte forme verbale: aliniea, în loc de alinia, și, mai ales, aliniează, în loc de aliniază; scriea, în loc de scria; știea, în loc de știa;
      • în derivate de la teme în i cu sufixe care încep cu [ĕ]: fiească în loc de fiască; sfieală în loc de sfială.
      Variantele grafice, incorecte, cu iea = [i-a] sînt frecvente, de asemenea, în nume proprii:
      • toponime: Angliea în loc de Anglia; Crevediea în loc de Crevedia; Medieaș în loc de Mediaș;
      • antroponime (prenume) feminine (Iulieana în loc de Iuliana; Lilieana în loc de Liliana; Tatieana în loc de Tatiana; Claudiea în loc de Claudia; Lucrețiea în loc de Lucreția; Mariea în loc de Maria) și masculine (Adriean în loc de Adrian; Ieremiea în loc de Ieremia; Isaiea în loc de Isaia; Octaviean în loc de Octavian).
    2. Grafiile, incorecte, cu iea = [ĭa] apar mai ales la început de silabă, după vocale, la întîlnirea dintre o temă în [ĭ] și un afix flexionar sau lexical:
      • la articularea substantivelor și adjectivelor feminine terminate în [ĭe]: baiea, femeiea, gălbuiea;
      • în flexiunea verbală, mai rar în forme ca bănuiea în loc de bănuia sau tăiea în loc de tăia și mai des în forme cu desinențele -ească și -ează: îndoiească în loc de îndoiască și întemeiează în loc de întemeiază;
      • în derivate de la teme în [ĭ] cu sufixe care încep cu [ĕ]: ciocoiească în loc de ciocoiască; crăieasă în loc de crăiasă; îndoieală în loc de îndoială; lunguieață în loc de lunguiață; vasluiean în loc de vasluian.
      Grafia vieață în loc de viață, incorectă în ortografia actuală, are o istorie complicată: ea a apărut — și a fost chiar recomandată de reguli ortografice mai vechi — pentru marcarea pronunțării bisilabice a secvenței via- din acest cuvînt (ca în învia). Devenită de mult monosilabică în limba literară, secvența via- din viață continuă să fie scrisă viea- de unii vorbitori, fie numai în virtutea inerției, fie pentru evidențierea structurii morfologice: viu + sufixul -eață; cuvîntul constituie astfel un caz mai rar de apariție a grafiei iea = [ĭa] după consoană.

Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dan Alexe

Dezbateri

Diverse

DOOM2

Încercări de îndreptare

Istoria regulilor ortografice

Mioara Avram

Punctuație

Rodica Zafiu